Întrebări frecvente Gemenii Network – servicii, tarife, plată
[note style=”info” show_icon=”true”]Internet prin cablu[/note]
Cum mă pot abona la serviciul de internet prin cablu?
Mai întâi trebuie să verifici dacă te afli în aria de acoperire. Dacă te afli în interiorul acesteia este suficient să ne contactezi la unul din numerele de telefon 021 242 0392, 031 710 2220, 0733 999 090 și să îți faci o programare pentru instalarea serviciului. În mod normal instalarea se face în maxim două zile lucrătoare, însă pot exista situații în care datorită condiționărilor tehnice instalarea să dureze puțin mai mult. Dacă nu te afli în aria de acoperire ne poți contacta pentru a verifica dacă avem în vedere acoperirea în viitor a zonei în care locuiești.
Ce echipamente trebuie să dețin pentru a mă conecta la internet prin Gemenii Network?
Este suficient să deții un computer dotat cu o interfață de rețea de 100 Mbps. Pentru abonamentele gigabit este necesar să ai o interfață de rețea de 1 Gbps iar pentru a atinge vitezele maxime trebuie să deții un computer cu hard-disk SSD și processor quad-core și minim 4 GB memborie RAM. Serviciul poate fi folosit și pe alte tipuri de echipamente: routere wireless, console de jocuri, Smart TV-uri, etc.
Cum îmi pot plăti abonamentul la internet?
Îți poți plăti abonamentul la internet cu numerar sau cu card bancar la sediul central din Bd. Ghica Tei nr. 137, sector 2, cu numerar la punctual de încasare din sediul agenției de turism Theorema Travel din Șos. Colentina nr. 66, bl. 106, sc. A, parter, 1p. 2, sector 2, cu numerar la automatele de plata QIWI și Zebra de pe raza municipiului București și județului Ilfov și prin virament bancar în contul RO22 BRDE 426S V605 7791 4260 deschis la BRD agenția Tei, specificând datele beneficiarului (SC Phoenix Telecom & Media Services SRL, nr. înreg. Registrul Comerțului J40/11377/2013, cod unic de înregistrare 32240060) și numărul de contract + luna plătită.
Când se emite factura lunară de servicii, care este termenul de plată și cum pot intra în posesia ei?
Factura lunară de servicii se emite în prima zi lucrătoare a lunii sau în momentul plății dacă dorești să plătești serviciul în avans. Termenul de plată a facturii este ultima zi lucrătoare din luna în care aceasta a fost emisă. Poți intra în posesia facturii în momentul efectuării plății în numerar sau cu cardul în punctele de încasare sau o vei primi prin e-mail dacă plătești factura la automatele de plată QIWI sau prin virament bancar.
Unde trebuie să mă adresez dacă sunt probleme cu funcționarea serviciului și cât durează în mod normal remedierea acestuia?
Dacă ai un deranjament, îl poți sesiza telefonic la unul din numerele 021 242 0392, 031 710 2220, 0733 999 090 sau (dacă ai această posibilitate) prin e-mail la adresa support@gemenii.ro sau fax la numărul 021 242 0394. În mod normal orice deranjament se remediază în maxim 48 de ore de la sesizarea acestuia.
[note style=”info” show_icon=”true”]Telefonie fixă[/note]
Cum pot beneficia de serviciul de telefonie fixă?
Poți beneficia de acest serviciu în condițiile în care ai solicitat și serviciul de internet prin cablu sau ești deja clientul acestui serviciu.
Trebuie să instalez un dispozitiv suplimentar pentru a beneficia de o linie de telefonie fixă?
Nu este necesar sa instalez un dispozitiv suplimentar pentru a instalarea liniei de telefonie fixă. În situația în care totuși dorești sa folosești serviciul de internet prin cablu și cel de telefonie fixă prin aceeași conexiune, îți poți instala propriul dispozitiv de tip Gateway, în care intri cu conexiunea de acces la internet și ieși cu o conexiune de acces la internet la care se adaugă și linia de telefonie fixă. Totodată serviciul poate fi utilizat și prin intermediul unui software instalat pe computer sau în anumite cazuri chiar și pe telefonul mobil.
Când se emite factura de telefonie și cum îmi pot plăti abonamentul de telefon fix?
Serviciul de telefonie îți va apărea pe factura de servicii alături de cel de acces la internet prin cablu, astfel că emiterea facturii și modalitățile de plată a acesteia sunt identice cu cele precizate la serviciul de acces la internet prin cablu.
Unde trebuie să mă adresez dacă sunt probleme cu funcționarea serviciului și cât durează în mod normal remedierea acestuia?
Dacă ai un deranjament, îl poți sesiza telefonic la unul din numerele 021 242 0392, 031 710 2220, 0733 999 090 sau (dacă ai această posibilitate) prin e-mail la adresa support@gemenii.ro sau fax la numărul 021 242 0394. În mod normal orice deranjament se remediază în maxim 48 de ore de la sesizarea acestuia.
[note style=”info” show_icon=”true”]Internet prin Wimax 4G[/note]
Ce este tehnologia Wimax 4G?
Tehnologia Wimax 4G este o tehnologie fără cablu care poate oferi acces la internet în bandă largă (broadband), comparabilă cu serviciile de internet prin cablu. Avantajele sunt rapiditatea instalării, evitarea costurilor mari de instalare, accesul facil în zone în care tehnologiile tradiționale prin cablu pătrund mai greu.
Cum pot beneficia de o conexiune la internet prin Wimax 4G?
Este foarte simplu: trebuie să ne contactezi și să ne spui în ce locație dorești să folosești serviciul. Noi verificăm disponibilitatea acestuia în zona solicitată de tine, iar dacă ești în aria de acoperire este suficient să vii la sediul nostru pentru a încheia un contract și pentru a ridica echipamentul. Odată intrat în posesia acestuia, te poți conecta imediat la internet.
Ce tipuri de echipamente sunt folosite pentru conectarea la internet prin Wimax 4G?
În acest moment îți oferim trei tipuri de echipamente, în funcție de nevoile tale:
- Router Wi-Fi: Permite utilizarea de servicii de date, voce sau fax, oferind în același timp posibilitatea conectării mai multor echipamente sau mai multor utilizatori. Este recomandat pentru folosirea în zone cu semnal slab.
- USB Shuttle: Este un echipament care se conectează la portul USB al computerului, asigurând disponibilitatea serviciului oriunde, acasă sau în mișcare. Este recomandat pentru a fi folosit în zone cu semnal slab.
- Router Mi-Fi: Acest echipament permite utilizarea aceleiași conexiuni pentru mai multe computere sau mai mulți utilizatori și este disponibil oriunde, acasă sau în mișcare.
Unde este disponibil serviciul Wimax 4G?
Serviciul Wimax 4G este disponibil in București, precum și in principalele orașe din țară. Rețeaua 4G este în continuă extindere, pentru a verifica dacă te afli în aria de acoperire te rugăm să ne contactezi.
Care este viteza cu care pot descărca fișiere de pe internet prin conexiunea Wimax 4G?
Viteza maximă de descărcare a fișierelor de pe internet este de 15 Mbps. Aceasta poate varia în funcție de abonamentul ales și puterea semnalului în locația în care folosești conexiunea.
Viteza de urcare (upload) a fisierelor spre internet este aceeasi cu cea de descarcare (download)?
Nu, conexiunea Wimax 4G este asimetrică. Acest lucru înseamnă că vitezele de descărcare și de urcare nu sunt aceleasi, viteza de urcare fiind mai mică. În cazul de față, aceasta poate ajunge până la maxim 5 Mbps, în funcție de abonamentul ales și de locația în care folosești serviciul.
Prin conexiunea Wimax 4G există limitări de bandă sau de trafic ca în cazul conexiunilor 3G?
Prin conexiunea 4G traficul este nelimitat și viteza nu scade după un anumit volum de trafic sau după un anumit timp. Permanent vei avea aceeași viteză de conectare la internet, indiferent de traficul efectuat.
Pot să instalez o linie telefonică fixă prin conexiunea Wimax 4G?
Da, se poate instala o conexiune telefonică fixă. Routerul Wi-Fi are prevăzute și porturi pentru conectarea telefoanelor. Este suficient să soliciți serviciul telefonic împreună cu cel de internet și vei putea folosi telefonul fix oriunde în aria de acoperire Wimax 4G.
Cum imi pot plati abonamentul la internet?
Îți poți plăti abonamentul la internet prin plată directă în numerar la sediul nostru, sau prin virament bancar în contul furnizorului precizat pe factura de servicii pe care o primești pe e-mail.
Când se emite factura aferentă serviciilor de care beneficiez, care este termenul de plată și unde o primesc?
Factura se emite la începutul unei luni calendaristice, aferentă serviciilor din luna curentă. Termenul de plată este până la sfârșitul lunii în care beneficiezi de serviciile prestate. Vei primi factura prin e-mail la adresa declarată de tine în contract.
In cazul in care exista probleme cu functionarea serviciului, unde ma pot adresa?
Dacă ai probleme cu funcționarea serviciului, ne poți contacta la numerele de telefon sau adresele de e-mail afișate pe site. O echipă de specialiști îți stă la dispozitie permanent pentru a îți oferi suportul tehnic de care ai nevoie.
Cum procedez dacă sunt nevoit să mă mut într-o locatie unde serviciul nu este disponibil?
În cazul în care dorești să renunți la serviciul contractat, te poti adresa cu o cerere pe e-mail sau la sediul nostru, urmând să primești un răspuns în maxim 30 de zile. În cazul în care nu dorești să mai folosești serviciul înainte de terminarea contractului initial, va trebui să returnezi echipamentul primit de la noi.